Viorel Moldovan, dezvăluiri după primul meci la Petrolul Ploiești: „Jucătorii români pe care am vrut să îi aducem ne-au refuzat, deși am oferit condiții mai bune decât la Liga 1”

Viorel Moldovan, dezvăluiri după primul meci la Petrolul Ploiești: „Jucătorii români pe care am vrut să îi aducem ne-au refuzat, deși am oferit condiții mai bune decât la Liga 1”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul Ploiești a pierdut în prelungiri primul meci din noul sezon al Ligii 2, scor 1-2 în fața celor de la Farul Constanța, dar antrenorul Viorel Moldovan nu s-a arătat supărat pe elevii săi, după acest debut cu stângul.

Cosmin Bîrnoi (22 de ani), introdus în minutul 85 al partidei, a marcat golul de trei puncte al „marinarilor”, în minutul 90+2. Petrolul Ploiești a deschis rapid scorul, încă din minutul 4, prin Țicu, dar Cruceru a restabilit egalitatea în minutul 31, din penalty.

Viorel Moldovan: „Sunt multe lucruri de reglat”

„Orice început e dificil. Într-adevăr, meciul l-am început cum nu se putea mai bine, am deschis scorul, inexplicabil am făcut pasul în spate și am lăsat inițiativa celor de la Farul. Pe final, am pierdut acest joc, dar asta e situația, ce să facem. Suntem o echipă în reconstrucție, trebuie să ținem capul sus și să mergem mai departe. E doar începutul acestui sezon. Sunt multe lucruri de reglat din punct de vedere al omogenității, sunt mulți jucători noi. Am avut momente interesante, dar păcat că am pierdut acest joc. Am riscat la un momentat, îmi doream foarte mult să începem cu dreptul, dar nu am fost recompensați. Ăsta este fotbalul”, a spus Viorel Moldovan, la flash-interviurile de după meci.

Petrolul, refuzată de jucătorii din Liga 1

În ceea ce privește lotul de jucători de la Petrolul, Viorel Moldovan mai așteaptă câteva transferuri și a dezvăluit că și-ar fi dorit să aducă mai mulți fotbaliști români la, însă a fost refuzat.

„Sperăm să mai vină jucători. Așteptăm să ne întărim cât de cât. S-au perindat foarte mulți pe aici și încercăm să facem alegerile cele mai bune, să avem jucători de calitate și să îndeplinim ce ne-am propus. am dorit mai mulți români, dar am fost refuzați. Mulți au vrut să rămână la echipele de Liga 1, deși am oferit condiții mult mai bune decât la Liga 1”, a explicat Viorel Moldovan.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…